Se anunță noi restricții în România, având în vedere că varianta Delta a coronavirusului se răspândește tot mai mult. Medicul Valeriu Gheorghiță a anunța că se iau în considerare noi măsuri restrictive, ce se vor aplica în principal persoanelor nevaccinate.
Șeful campaniei de vaccinare a declarat că în prezent se iau în calcul măsuri cu caracter restrictiv pentru persoanele care nu s-au vaccinat anti-Covid, pentru a proteja sănătatea publică. Printre aceste noi măsuri s-ar număra interdicția accesului în restaurante sau cinematografe fără un certificat care să ateste vaccinarea. (CITEȘTE ȘI: VALERIU GHEORGHIȚĂ, ANUNȚ ÎNGRIJORĂTOR: ”LA JUMĂTATEA LUNII SEPTEMBRIE AM PUTEA AVEA PESTE 1.500 DE CAZURI PE ZI”)
„Sunt o serie de măsuri care se au în vedere în perioada următoare, măsuri cu caracter restrictiv, care vizează în mod deosebit persoanele cu risc de a fi infectater – aici sunt în principal persoanele nevaccinate. Nu ne așteptăm ca un număr mare din persoanele vaccinate să ajungă la spital, acestea sunt protejate în fața riscului de infecție, de a face o formă severă.
E o chestiune de evoluție epidemiologică, dacă situația rămâne favorabilă, măsurile nu-și au rostul. România trebuie să se pregătească pentru valul 4 de îmbolnăviri. Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devina dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Digi24.
Valeriu Gheorghiță a mai menționat că, în acest moment, tulpina Delta nu e dominantă în România, însă nici nu se fac suficiente secvențieri. S-a constatat că 30-35% din cazurile diagnosticate nu au un context epidemiologic particular, ceea ce denotă transmitere comunitară.
(VEZI ȘI: CÂT DE PERICULOASĂ E TULPINA DELTA A VIRUSULUI SARS-COV-2? VALERIU GHIORGHIȚĂ A FĂCUT ANUNȚUL )
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea